“Noi ne ducem; e rândul vostru să trăiţi. Cu buruienile astea uscate, noi am crescut şi ne-am făcut datoria; acu veniţi voi. Să fiţi sănătoşi!…Uite pământul ăsta: m-a făcut să asud; am muncit toată viaţa pentru el, de cele mai multe ori fără să mă răsplătească; m-am supărat şi l-am blestemat, — dar nu m-aş duce de pe el pentru nimic în lume. Nădăjduiesc că tot aşa o să faci şi tu şi că n-o să mai pleci. Aci suntem născuţi şi eu şi maică-ta şi părinţii noştri şi părinţii părinţilor noştri…”

28.12.2011

Şcolari cu inimă mare


Mai mulţi elevi ai Grupului Şcolar „Simion Mehedinţi“ Vidra au ajutat şase familii defavorizate din localitate. Acţiunea de într-ajutorare a fost coordonată de preşedintele Consiliului Elevilor, Mădălina Apostu.
Ea şi colegii săi au confecţionat felicitări, globuri şi alte ornamentale specifice sărbătorilor de iarnă, pe care le-au comercializat. Cu banii strânşi, au cumpărat produse alimentare, ce au fost oferite familiilor nevoiaşe din comuna Vidra. „Această acţiune este un îndemn la solidaritate şi la construirea unei lumi drepte. A fost o experienţă frumoasă, pe care ne-am propus s-o repetăm în viitorul apropiat. Ne-am dat seama că munca noastră a fost apreciată când am văzut că am făcut oameni fericiţi. Cel mai mult ne-a impresionat o bătrână, care avea lacrimi în ochi de bucurie“, a spus Mădălina Apostu.
La acest demers au mai participat elevii Nicoleta Pâslaru, Ana-Maria Apostu, Marius Ursu, Nicoleta Cocioabă, Andreea Cioarec, Mihaela Păvăloiu, Amira Ghalayini, Marius Hanganu, Sebastian Purice, Costinel Diaconiţă, Bogdan Stoica, Florentina Chetroiu şi Geta Ganea.

Sursa: www.monitorulvn.ro

26.12.2011

Le-a dispărut fata, dar nu au depus plângere






















O copilă de 15 ani din localitatea Şerbeşti, comuna Vidra, este căutată de părinţi după ce a dispărut de acasă. Carmen Lăcrămioara Chiper nu este la prima dispariţie. Ea a mai plecat de acasă, în urmă cu ceva timp. A fost găsită de poliţişti, dusă la Protecţia Copilului pentru consiliere şi apoi acasă. A plecat din nou şi nu este de găsit.
Părinţii Lăcrămioarei nu au depus plângere la poliţie, aşa cum au fost sfătuiţi prima dată. Poliţiştii de la Serviciul Urmăriţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea ne-au precizat că în vara acestui an, tatăl fetei, Vasilică Chiper a făcut o plângere în care spunea că fata lui a fost luată cu forţa de un tânăr, drogată şi obligată să facă sex. Poliţiştii au făcut atunci verificări şi la scurtă vreme au găsit-o pe fată. Aceasta a stat o vreme la un tânăr, iar când a aflat că este căutată a venit la o mătuşă în Focşani. Femeia a dus-o la poliţie, iar din declaraţiile sale a reieşit că nu a fost nici luată cu forţa şi nici drogată. Ea le-a spus oamenilor legii că a plecat de acasă pentru că nu mai suporta scandalurile din familie, provocate de tatăl său, care ar fi bătut-o pe mamă şi ar fi vrut să o bată şi pe ea. Fata a mai precizat că vrea să stea cu prietenul ei. Atunci, adolescenta a fost dusă la Protecţia Copilului pentru consiliere şi apoi a fost luată acasă de către mama sa. Nu a stat mult şi a plecat din nou.
Deşi au trecut mai bine de două luni de când a dispărut din nou, părinţii s-au plâns abia săptămâna trecută. Ei au venit la poliţie şi le-au spus oamenilor legii verbal, că fata a dispărut. Au fost îndrumaţi să depună plângere la Poliţia din Vidra, dar nu au făcut acest lucru, deşi au fost aşteptaţi. Varianta că ar putea fi la prietenul la care fusese şi prima dată pică deoarece acesta este în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea pentru că a comis o infracţiune. Oamenii legii spun că este vorba de o plecare voluntară şi că părinţii trebuie să depună plângere pentru ca fata să poată fi căutată.
Cei care o văd sau care ştiu unde este adolescenta, sunt rugaţi să sune la cea mai apropiată unitate de poliţie şi să le spună oamenilor legii.

Sursa: monitorulvn.ro

Iepuri fugăriţi de braconieri



















Trei bărbaţi din Păuneşti şi Ţifeşti au rămas fără armele de vânătoare după ce au fost prinşi la braconaj. În noaptea de Moş Nicolae, la ora 3.30, poliţiştii din cadrul Servi-ciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au organizat o acţiune împreună cu reprezentanţii AJVPS Vrancea. În timpul acesteia au fost prinşi în flagrant pe fondurile de vânătoare numărul 17 Ireşti şi 20 Păuneşti, Iulian I., de 46 ani, din Ţifeşti, Costică C., de 40 ani şi Ionuţ Andrei V., de 37 ani, ambii din comuna Păuneşti, în timp ce împuşcau iepuri. Cei trei nu aveau autorizaţii legale. Animalele erau observate cu ajutorul farurilor de la maşină şi apoi împuşcate. „În cauză s-a întocmit dosar penal, suspecţii fiind cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de braconaj, complicitate la ne-respectarea regimului armelor şi muniţiilor, ne-respectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă letală fără drept“, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea.

Sursa: Monitorulvn.ro

15.12.2011

Bosch & Seat in 3D pe Gogle Earth


Bosch Car Service este un service multimarcă care oferă servicii de calitate, cu garanţie la lucrări şi piese. Firma Rogecom Trans, parte a grupului de firme Scorpion Exim, a inaugurat această...
Bosch & Seat:
3D model by Adi.G.

05.12.2011

Sfantul Nicolae- Facatorul de minuni si Mosul incarcat de daruri pt. copii

Sfântul Nicolae - Făcătorul de minuni şi Moşul încărcat de daruri pentru copii

Sfântul Nicolae, patronul Greciei, Rusiei şi al multor oraşe din Apusul Europei, este unul din cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, datorită multelor minuni săvârşite atât în timpul vieţii, cât şi după moartea sa, fiind supranumit "Făcătorul de Minuni", păstrând şi rolul de Moş pentru copii. Sf. Nicolae este sărbătorit în 6 decembrie.
Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut în localitatea Patara din Asia Mica, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea. La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Sfântul, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă.

Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu joardă în semn de avertisment. Tot tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului (Crăciun), înseamnă că sfântul "a mijlocit" iertarea celui care a fost lovit. Sfântul Nicolae a ştiut, însă, că după mustrare se cere mângâiere. Astfel, a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi.

Sfântul ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică ce-i este dedicată, în Bari, în sudul Italiei. În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie; păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură; este iscoadă a diavolului; stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec; apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite. "Minunile săvârşite de Sfântul Nicolae, precum învierea celor trei copii omorâţi de un hangiu sau salvarea de la naufragiu a unor corăbii, sunt binecunoscute.

De aceea Sf. Nicolae a fost ales ca ocrotitor al copiilor, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor fără zestre, al victimelor sistemului judiciar etc. Dintre multele istorisiri care îl au ca erou, cea mai cunoscută este cea a fiicelor unui om bogat care îşi pierduse averea. Sfântul a venit într-o noapte şi le-a aruncat pe fereastră trei saci de aur, pe care să îi aibă drept zestre pentru a nu fi nevoite să se prostitueze", a explicat, luni, pentru MEDIAFAX, părintele Bogdan Teleanu de la Patriarhia Română.
Istoria vieţii Sf. Nicolae vorbeşte şi despre o altă minune şi anume că a izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte, a adăugat părintele Bogdan. Potrivit preotului, cea mai cunoscută dintre istorisirile legate de Sf. Nicolae este menţionată şi de Dante Alighieri în "Divina Comedie" - "Purgatoriul". Apoi, în 1809, Washington Irving (autorul "Povestirilor din caverna adormită") a scris despre Sinterklaas în "O istorie a New York-ului". Irving l-a descris pe Sinterklaas ca un omuleţ rotunjor într-un costum danez tipic, cu bufanţi pe genunchi şi o pălărie cu boruri mari, care călătorea pe spatele unui cal, în seara de Sfântul Nicolae. Părintele Bogdan Teleanu a mai spus că, drept urmare a gestului de bunăvoinţă al Sfântul Nicolae manifestat faţă de fetele bogatului sărăcit, cadoul a fost cel care s-a impus drept emblemă a sărbătorilor de iarnă, în special a Sf. Nicolae şi a Naşterii Domnului. Copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi că în noaptea de 5 spre 6 decembrie Sfântul Nicolae vine şi le încarcă galoşii, bocancii sau bradul cu dulciuri, jucării sau daruri din ce în ce mai costisitoare, dar unii găsesc şi câteo nuieluşă. În unele zone, copii îi lasă moşului apă şi morcovi pentru calul său. În colindele româneşti, cântate în plină iarnă, vorbesc despre florile dalbe, flori de măr. Asta pentru că, bătrânii noştri cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa flori albe. Dacă la Sfântul Andrei se punea la încolţit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea să înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spun tradiţiile populare. Sfântul Nicolae este unul dintre numele cele mai îndrăgite şi mai răspândite.

El este format din cuvintele greceşti: nike - victorie, biruinţă şi laos - popor,"om ce face parte dintr-un popor victorios". În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Astfel, în Germania, Franţa şi Olanda, ziua de 6 decembrie este considerată o sărbătoare religioasă, când sunt oferite cadouri copiilor şi săracilor. Multe ţări şi-au păstrat propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae. Astfel, în unele culturi, Sfântul Nicolae călătoreşte cu un însoţitor care îl ajută.

În Olanda, episcopul călătoreşte pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care află cum s-au purtat copiii olandezi în timpul anului. Cei cuminţi sunt răsplătiţi cu daruri, iar cei obraznici sunt luaţi de asistentul său, Black Peter.

În Germania, Sfântul Nicolae călătoreşte tot cu un însoţitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate şi o nuia în mână. Copiii obraznici sunt pedepsiţi cu lovituri de nuia.
La creştinii din Ghana, moşul care aduce daruri vine din junglă, în timp ce în Hawai, el coboară din barcă.

În Danemarca, cel care aduce daruri cară un sac în spinare şi este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranţa că aceasta va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe aducătorul de daruri.

Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sunt aduse de îngeri.
Sursa :gandul.info

25.11.2011

Intră în campania ProTV, Gândul, PRO Sport, Sport.ro, Ziarul Financiar, Mediafax

De la sublim, la grotesc, între derizoriu şi excepţional, România este o continuă provocare. Dar este provocarea noastră, a tuturor românilor. Oricât de greu ar fi, tot mai bine e acasă şi oricâte ţări am colinda, România e locul pe care-l purtăm în suflet, sau locul pe care vrem să-l schimbăm pentru a putea spune sincer ROMÂNIA, te IUBESC.

NU facem o campanie autorităţilor, nu sprijinim pe nimeni. Îi invităm pe români, oriunde s-ar afla să facă diferenţa, să nu le fie ruşine cu ce e în sufletul lor, să mărturisească ce le place şi ce nu, îi invităm să fie mândri că sunt români, SĂ O SPUNĂ, SĂ O ARATE.

Campania DE CE IUBESC ROMÂNIA intră într-o nouă fază. De astăzi ProTV, Gândul, PRO Sport, Sport.ro, Ziarul Financiar, Mediafax te provoacă.

Pentru ca declaraţia ta să ajungă în faţa întregii lumi, aveţi la dispoziţie două mijloace prin care vă puteţi face auziţi.

Cum înregistrezi sau încarci clipul tău:
Cea de-a doua variantă este site-ul deceiubescromania.ro . E simplu: după ce te-ai filmat cu telefonul sau webcam-ul şi ai urcat clipul tău pe youtube, nu trebuie decât să pui linkul.

Afişele campaniei

Te invităm să mergi mai departe. Ai hotărât să-ţi înregistrezi mesajul, aşa cum ţi-am explicat mai sus. De ce să te opreşti aici? De ce să nu o faci în timp ce lipeşti un afiş. ORIUNDE AI FI ÎN LUME. Arată-le străinilor că România nu se rezumă la cerşetori, ţigani. SPUNE-LE că şi tu eşti român. Şi ăsta ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru ei, doar te au în ţara lor.

Afişul de mai jos este unul dintre cele cinci pe care îţi propunem să le lipim în toată lumea. Sunt create de Graffiti BBDO.


Găsiţi aici povestea fiecăruia şi le puteţi descărca de pe deceiubescromânia.ro

Cum poţi să te alături campaniei folosind profilul tău de Facebook

Prin intermediul site-ului protv.ro, oricine se poate mândri că este român, realizând, cu ajutorul aplicaţiei speciale, "profilul de român", pe care îl pot ulterior încărca pe Facebook, cea mai mare comunitate online din lume, pe care nu mai puţin de 3,8 milioane de români au cont.

Fonduri nerambursabile de 40.000 euro pentru tinerii care doresc sa se instaleze la tara - GHID

Din 28 octombrie 2011 Ghidul nou pentru instalarea tinerilor fermieri, publicat spre consultare!

APDRP a publicat, spre consultare, Ghidul Solicitantului aferent Masurii 112 „Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul PNDR. Sesiunea de depunere a proiectelor urmeaza sa se desfasoare in perioada 28 noiembrie 2011 – 12 ianuarie 2012.


Dupa cum anuntase anterior APDRP, noul Ghid contine modificari substantiale ale Masurii 112, printre care:

cresterea plafonului maxim al primei de instalare de la 25.000 la 40.000 euro;

modificarea sprijinului minim acordat de la 10.000 la 12.000 euro pentru o exploatatie agricola cu dimensiunea minima de 6 UDE.


Ghidul poate fi descarcat de aici!

Transportul public in Rusia

Asta m-a distrat la culme ....
Ma gandeam ca numai la noi se intampla ....

Banc!

Patroana unui bordel isi vinde papagalul pentru ca nu rostea niciun cuvant. Cei care l-au cumparat dau o petrecere. Papagalul vede un invitat si incepe:


- Pe tine te cunosc, pe tine te cunosc si pe tine te cunosc, dar prostituatele sunt aici toate noi...


24.11.2011

Prima cladire 3D din Focsani

Iata-ma intors de la Barcelona de la  Google User Sammit - Conferinta care s-a tinut numai in limba engleza si in urma careia am tras cateva concluzii:

1. Limba engleza. EU trebuie sa invat limba engleza foarte bine. Sa te exprimi si sa te faci inteles in limba interlocutorului tau - este o calitate. Pentru mine ar fi un mare castig daca as cunoste limba engleza la un nivel avansat. Acest lucru iti ofera un avantaj daca vrei sa muncesti pentru o companie mare, multinationala. Poti fi profesionist dar daca nu te poti exprima ....

2. Hobby (adica placere si pasiune) + munca (venituri lunare sa iti acopere cheltuielile - facturi) = ideal. Daca faci o munca care iti place, castigul este dublu, triplu sau de mai multe ori castigator! Bine, Google nu m-au invitat la sumit pentru ca aveau intentii sa ma angajeze, au vrut doar sa ma recompenseze cu o plimbare pentru activitatea mea de mapmaker. Cantitativ nu am excelat dar au apreciat calitatea editarilor mele... pentru angajare mi-au sugerat sa ma inscriu pe pagina lor la sectiunea Angajari.

3. Calitatea. Indiferent ce munca faci, trebuie sa fie de calitate. Munca bine facuta este cartea ta de vizita. Raportul intre tine si patronul tau este contractual - tu vinzi forta de munca iar el te plateste cu un salariu (ai drepturi si obligatii conform legii si contractului de munca incheiat). Un sef, oricat de orb ar fi, vede acest lucru si are nevoie de tine. Iar daca nu mai are nevoie de tine...nici o problema, exista alti 100 de angajatori care vor sa te aiba.. totul e sa nu te opresti sa cauti.

4.  Si din placere si distractie am realizat cateva cladiri 3D pentru Google Earth. Softul - SketchUp  este liber pe internet si poate fi descarcat de oricine. Asa a aparut prima cladire 3D in Focsani: Scorpion Exim  sediul firmei unde muncesc. Apoi a urmat alte 2 cladiri tot prin preajma: vopsitoria si spalatoria firmei.

Lucrarea care imi place cel mai mult este Biserica Sf. Andrei din Focsani.

Aceste cladiri au fost publicate si daca aveti instalat Google Earth le puteti vedea in Focsani si sa aveti bifat cladiri 3D.

Memorialul „Ioan Soare“, la ediţia a doua


Grupul Şcolar „Simion Mehedinţi“ din Vidra a găzduit a doua ediţie a competiţiei de şah Memorialul „Ioan Soare“, în amintirea reputatului profesor de educaţie fizică şi sport şi instructor cultural-artistic care şi-a desfăşurat activitatea la această prestigioasă unitate de învăţământ din Vrancea. Competiţia s-a desfăşurat în sistem elveţian, şapte runde, şah rapid, un turneu atât pentru seniori cât şi pentru juniori. În clasamentul gene-ral şi în cel al seniorilor, pe primele două locuri s-au clasat la egalitate, cu 6 puncte fiecare, Cosmin Lechea, de la Clubul Municipal de Şah Speranţa Focşani, cu cinci victorii şi două remize, şi Anton Soare, de la acelaşi club, cu şase victorii şi o înfrângere. Pe locul al treilea la seniori s-a clasat profesorul Marius Zaharia. Pe primul loc la juniori şi locul al treilea în clasamentul general s-a clasat Liviu-Marian Lazăr, de la Cercul de Şah „Valeriu D. Cotea“ Focşani, legitimat la C.S. Olimp Şah Focşani, urmat de Richard-Daniel Taban, de la Cercul de Şah „Valeriu D. Cotea“ Focşani, legitimat la C.S. Olimp Şah Focşani şi Daniel-Jon-Michael Stratton, de la Cercul de Şah „Simion Mehe-dinţi“ Vidra. La junioare pe primele locuri s-au clasat Ana-Maria-Diana Timir, de la Cercul de Şah „Valeriu D. Cotea“ Focşani şi Amira Ghalayni de la Cercul de Şah „Simion Mehedinţi“ Vidra. S-au mai remarcat, în ordinea punctajului din clasamentul general: Andrei-Marian Alexandrescu, Ionuţ Marica, Cosmin-George Rusu şi Vasile Boştiog, toţi patru de la Cercul de Şah „Simion Mehedinţi“ Vidra. Organizatorii competiţiei au oferit primilor patru participanţi cu cele mai bune rezultate un set de piese de şah şi tablă dintr-un material special, un tablou al pictorului Teodoru Iliescu, absolvent al liceului gazdă promoţie 1974, cărţile de şah „Şahul pentru toţi“ de Elisabeta Polihroniade şi „Partide decisive în campionatele mondiale de şah“ de Constantin Ştefaniu. Toţi participanţii au primit diplome. În altă ordine de idei, trebuie să remarcăm – la nivelul liceelor – activitatea desfăşurată în cercurile de şah de la Grupul Şcolar „Valeriu D. Cotea“ Focşani şi Grupul Şcolar „Simion Mehedinţi“ Vidra. Responsabilii celor două cercuri, Cosmin Lechea şi respectiv Marius Zaharia, merită felicitări şi le urăm succes în activitatea viitoare. În afara şahiştilor clasaţi pe primele locuri sau care s-au remarcat la acest concurs, mai sus menţionaţi, dorim să-i cităm şi pe alţi câţiva membrii ai cercului de şah: mai vechea cunoştinţă Andreea Chiriţă, ocupanta locului unu la fete în ediţia precedentă a memo-rialului, ca şi mai noii jucători aflaţi la început de carieră şahistă: Violeta Caloianu, Andrei Popa, Marius Bălănuţă şi Irinel Marica. Organizarea, arbitrajul, asistenţa tehnică, baza materială şi buna desfăşurare a competiţiei au fost asigurate de Adela Potop, directorul liceului, Maricica Babiş, directorul adjunct, profesorul Ma-rius Zaharia, demn urmaş al profesorului comemorat, Anton Soare, cel căruia Ioan Soare i-a fost diriginte patru ani, Cosmin Lechea, Daniel Gherasim, realizatorul – ca şi la ediţia precedentă – a frumoaselor diplome oferite, sprijiniţi de inimoşii elevi Andrei Alexandrescu, Cosmin Rusu şi Ionuţ Marica, al căror entuziasm şi elan i-a determinat pe organizatori să schimbe data concursului şi să-l aducă mai devreme fiindcă nu e deloc de glumit cu nerăbdarea unor adolescenţi pasionaţi.

Sursa : monitorulvn.ro

23.11.2011

Cea mai bună veste din ultimii ani!

Si, dupa un periplu in lumea sofisticata a proiectelor europene, vin cu o alta informatie care m-a facut sa mai dau o sansa Romaniei, insa pe termen scurt... !

Iata ce spunea Moise Guran (analist economic pe intelesul tuturor) in data de 15 noiembrie 2011 in emisiunea lui BiziDay pe TVR 1:



Când ţi se spune să strângi din dinţi, să munceşti şi să aştepţi vremuri mai bune, căci ele vor veni, nu poate nimeni să-ţi spună cât va dura aşteptarea. Strângi din dinţi o lună, două, un an, doi, iar de la o vreme te obişnuieşti cu durerea de dinţi şi nici nu mai ştii exact de ce îi strângi. Ştii doar că eşti trist şi că ţi-ai pierdut perspectiva.

Vine apoi o zi în care auzi la radio că economia României a crescut cu un surprinzător 4,5% şi ridici din umeri. Te-ai obişnuit cu răul şi binele ţi se pare neverosimil. Peste tot în jurul tău sunt numai veşti proaste iar tu, un om echilibrat, te gândeşti că nu se face primăvara cu o floare – o veste bună poate fi o întâmplare. Aşa o fi, dar aceasta este cea mai importantă ştire din ultimii trei ani – în al treilea trimestru economia a crescut de aproape două ori mai mult decât au estimat specialiştii. Nu politicienii care ţi-au mai vândut iluzii şi altădată, ci specialiştii în economie.



Aşa şi? Cu ce te afectează pe tine asta? Vei munci mai puţin? Vei câştiga mai mult? Ei bine, nu, sau cel puţin, nu imediat.

Ştirea de azi este însă despre tine, cel care ai strâns din dinţi. Tu ai produs această ştire. Tu ai produs mai mulţi bani, ai muncit mai eficient, iar dacă nu simţi asta este pentru că deocamdată i-ai produs poate pentru alţii. Deocamdată! Această creştere n-a majorat salariile cât a creat mai multe locuri de muncă. Ea vine mai ales din industrie şi export şi, crede-mă, tu cel ce încă strângi din dinţi, creşterea este mult mai bună decât cea pe care ai avut-o când făceai credite şi te duceai să-ţi cumperi o plasmă, un frigider şi trei televizoare. Acum comportamentul tău s-a schimbat, pui ban pe ban de la un salariu la altul şi te gândeşti cu teamă la ziua de mâine, chiar dacă la radio sau la TV eu îţi spun că de acum ziua în care patronul tău îţi va creşte salariul nu mai este chiar atât de departe. Zâmbeşte! E timpul să înveţi din nou să speri."

de Moise Guran

Fonduri nerambursabile de 40.000 euro pentru tinerii care doresc sa se instaleze la tara - continuare

Fonduri nerambursabile de 40.000 euro pentru tinerii care doresc sa se instaleze la tara


Tinerii care vor sa renunte la aglomeratia din oras si sa-si deschida o ferma la tara, pot primi bani europeni incepand din aceasta toamna.

Viitorii fermieri ar putea primi, din octombrie, pana la 40.000 de euro, bani europeni, pentru instalarea in mediul rural. Suma este dubla fata de cea acordata in prezent.

Pana acum, peste o mie de romani cu varste de pana in 40 de ani au facut un plan de afaceri pentru a-si dezvolta o afacere in mediul rural.

Cine poate beneficia de fondurile europene nerambursabile?

Pot beneficia de acest ajutor toti romanii care au pana in 40 de ani, notiuni de zootehnie sau horticultura si idei solide.

Mai mult, dupa ce luati acesti bani - GRATUIT!!!!! puteti sa aplicati si pentru alte programe de dezvoltare si sa faceti langa ferma si o pensiune frumoasa, apoi o mica hala de prelucrare a laptelui, etc... sunt inca vreo 4 ani in care mai putem sa luam bani gratuit de la comunitatea europeana.

Este o solutie pentru cei care muncesc in afara tarii si s-au saturat sa aduca bunastare altor tari si vor sa se reintoarca acasa.
Ce v-am prezentat este un proiect prin care luati 40000 euro fara nici un aport din partea voastra.
Dar sunt proiecte la care trebuie sa participati si voi cu 10-50% din investitii.

Nu va pricepeti la proiecte...nici o problema. Sunt firme de consultanta care pot sa va ajute iar costurile sunt incluse in proiect - deci tot UE plateste.

Este o oportunitate deosebita petnru Romania, mai ales in vremurile astea de criza.
Romania este o tara saraca cu diverse probleme politice si administrative, dar este extraordinar de frumoasa, bogata si neexploatata indeajuns.

Suntem o tara preponderent agrara. Au spus-o toti inaintasii nostri o spun si actualii politicieni. Suntem o tara care avem aceasta bogatie cu oameni harnici care vor sa munceasca dar nu stiu cum sa o faca eficient.

Inchipuiti-va cum ar arata zona Vidra cu toate frumusetile din jur, plina de pensiuni care mai de care catarate pe dealuri sau vai...

Va doresc numai succes!

40.000 de euro pentru tinerii care vor să se mute la ţară

Tinerii fermieri care intenţionează să se instaleze în mediul rural vor putea primi de la sfârşitul acestui an o sumă de 40.000 de euro din fonduri europene, cu 60% mai mult decât în prezent, a declarat, joi, directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), Ciprian Alic, citat de Agerpres.


"Comitetul de monitorizare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR) a decis majorarea sumei alocate pentru proiectele depuse pe măsura 112 'Instalarea tinerilor fermieri în mediul rural', de la 25.000 de euro în prezent, la 40.000 de euro. Aşteptăm în momentul de faţă consfiinţirea din partea Bruxelles-ului. Estimăm că în doua sesiune de depunere de proiecte, de la sfârşitul anului (1-30 noiembrie 2011 n.r.), fermierii vor primi deja o sumă mai mare", a spus Alic.

De asemenea, Comitetul de monitorizare a majorat şi limita minimală pe proiectele pe măsura 112, de la 10.000 la 12.000 de euro, dar a aprobat şi anumite realocări pe măsurile de mare impact pe PNDR precum 121 'Modernizarea exploataţiilor agricole', 312 - 'Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi' şi şi 313 - 'Încurajarea activităţilor turistice' .

"Pe măsura dedicată microîntreprinderilor pentru activităţile de servicii din mediul rural este eligibilă 70% din valoarea proiectului, adică cel mult 200.000 euro. Numai în ultima sesiune am avut depuse 2.500 de proiecte pe măsura 312. De asemenea, vor fi bani în continuare şi pentru dezvoltarea turismului rural, respectiv pe 313", a mai adăugat şeful APDRP.

Potrivit datelor APDRP, în luna iulie din acest an vor fi deschise două sesiuni pentru depunerea proiectelor pe măsura 112, suma alocată fiind de 50 de milioane de euro, dar şi pe măura 322 componenta de 'Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010' cu 155,9 milioane euro.

18.11.2011

Rotodelco, lider la turneul de minifotbal




După 20 de etape disputate în cadrul turneului de minifotbal organizat pe terenul sintetic din comuna Boloteşti, lider este formaţia FC Rotodelco, echipă care are un avans de trei puncte faţă de ocupanta poziţiei secunde, FC Pantzer. În ultima rundă, Rotodelco s-a impus la limită, 6-5 în faţa celor de la Doreal, în timp ce FC Pantzer a bătut fără emoţii, 14-3 pe FC Clipiceşti. Rezultatele etapei a 20-a: FC Sanorom – FC Fanimand 9-4, FC Pantzer – FC Clipiceşti 14-3, Unirea Ţifeşti – FC Băncila Boloteşti 6-3, FC Rotodelco – Doreal Focşani 6-5, FC Medeea Jariştea – FC Şerbeşti 2-10, Steaua Boloteşti – FC Dumbrava Construct 3-16, Green Team Focşani – FC Tiki Taka Cucuieţi 11-3. Clasament: 1. Rotodelco 50p, 2. FC Pantzer 47p, 3. Băncila Boloteşti 42p, 4. Green Team 41p (golevaraj +75), 5. Sanorom 41p (goleve-raj +25), 6. Unirea Ţifeşti 37p, 7. Dumbrava Construct 34p, 8. Fanimand 27p, 9. Doreal 23p, 10. Steaua Boloteşti 19p, 11. FC Clipiceşti 18p, 12. FC Şerbeşti 16p, 13. Tiki Taak Cucuieţni 9p, 14. Medeea Jariştea 3p.

Sursa: monitorulvn.ro

03.11.2011

Ionel Badiu reprezintă Vrancea pe plan european


Din tată preot, a ajuns rugbist de performanţă în Franţa
Unul dintre cele mai bune produse ale rugby-ului vrâncean în ultima perioadă, Ionel Badiu face senzaţie la gruparea franceză US Carcassonne (Divizia Pro D2). Pilierul, descoperit şi format la Liceul cu Program Sportiv Focşani a jucat în sezonul 2010-2011 la gruparea Sporting Club Mazametain, dar a acceptat să semneze un contract mult mai bun din punct de vedere financiar cu echipa din Carcassonne şi are evoluţii apreciate de antrenori, dar şi de suporterii grupării din Hexagon. În vârstă de 22 de ani, Badiu, poreclit şi „Irlandezul“, evoluează pe postul de pilier, este format la Liceul cu Program Sportiv Focşani şi a evo-luat înainte de a pleca în Franţa la echipele Cleopatra Constanţa şi Farul Constanţa. În 2008, Ionel Badiu a câştigat Cam-pionatul European cu Naţionala Under 19 a României. Născut la Vidra, Ionel Badiu, cu un tată preot, a descoperit tainele sportului cu balonul oval destul de târ-ziu, la 17 ani. Datorită evolu-ţiilor sale bune la echipa de juniori a LPS Focşani, rugbistul a fost convocat în Lotul Naţional Under 18 al României. Visul cel mare al lui Ionel Badiu este să joace în Naţio-nala de seniori a României.

Miercuri, 02-11-2011
Sursa: monitorulvn.ro

27.10.2011

Cetatenia italiana pentru romanii.


Cererea pentru cetăţenia italiana, poate sa o facă cetăţeanul unei tari UE, rezident legal in Italia de cel puţin 4 ani.
Cererea se prezintă Prefecturi din locul de rezidenţă.

Dacă sunteţi residenti in afara Italiei, puteţi sa prezentaţi cererea Autoritati Diplomatice-Consulare.
Instanţa completată pe modelul adapt pentru cerere, cu un timbru fiscal de 14,60 euro, şi trebuie sa fie acompaniată de un atestat de varsamint bancar de 200 euro.

Documente necesare:

Certificatul de naştere european, complet cu toate generalitatile, tradus si apostilat (se poate obţine şi de la Consulatul românesc de la Milano sau Roma, taxa 100 euro.)
Cerificatul penal din România sau alte tari unde aţi mai fost rezident, tradus si apostilat (se poate obţine şi de la Consulatul românesc de la Milano sau Roma, taxa 100 euro.)
Copia legalizat a paşaportului. (se poate obţine şi de la Consulatul românesc de la Milano sau Roma, taxa 30 euro.)
La consulatul României din Milano sau Roma, pentru a avea aceste documente sunt necesare originalele si fotocopii.

Dacă se cer prin intermediul consulatului aceste documente, timpul de asteptat poate fi şi pînă la 4,5 luni; cel mai simplu este sa faceţi o procură legalizat cuiva în România care sa le obţină acolo pentru Dvs, şi apoi doar sa le legalizaţi la consulat.
Procură se poate face la consulat si costa 60 de euro.

Daca vreti sa va ocupati personal de tradus si apostialat certificatul de nastere si cazierul penal, trebuie sa stiti ca aceste documente, vor trebui presentate la prefectura romana unde sunteti resident in Romania pentru a le apostila, ca sunt autentice. Aceste documente originale, apostilate trebuie sa le traduceti in italiana, lucru care trebuie facut in Italia pentru ca, prefectura italiana care urmareste pratica ar putea sa considere traducatorul roman, din Romania nu conform cu norma italian. Exista traducatori de limba romana autorizati in Italia care pot face acest lucru, si in afara Consulatului roman.

Documente necesare din Italia:

Certificatul istoric de rezidenţă. (în Comune)
Titlu de şederea: (l’iscrizione anagrafica)
Certificatele penale: casellario giudiziale e dei carichi pendenti, se obţin la tribunalul provincial.
Sentinţa de adopţie de la tribunale (dacă este casul)
Modelul 730, CUD sau relativi al reditul percepit in ultimi 3 ani
Dacă în momentul in care prezentaţi cererea, documentele sunt incomplete, Prefectură sau Autoritatea Diplomatică-Consulara, va va cere sa integrati documentaţia, dîndu-va un termen limita pentru a face acest lucru.

Dacă nu presentati şi restul de documente cerute, în termenul fixat, Prefectură va declara inadmisibilă cererea.

Termenul in care Prefectură trebuie sa proceseze cererea este de 730 de zile de la data depuneri acestei.
Dacă cererea Dvs este admisă, se constata ca nu sunt obstacole de nici un tip, se procedează la acordarea cetăţeniei italiene.

Decretul va fi notificat de Prefectura competenta pentru unde sunteti rezident, sau de Autoritatea Diplomatică-Consulara, dacă sunteti rezident in afara Italiei.

În termen de 6 luni trebuie sa prestezi jurămînt în fata Comunei unde eşti rezident, sau in fata Autoritati Diplomatică-Consulara, dacă eşti rezident in afara Italiei, şi din ziua următoare eşti cetăţean italian

Casul de refuz pentru acordarea cetăţeniei italiene:

Legea acorda un ambit discretional pentru valutare acordarii cetăţeniei italiene.

Adică cerea Dvs va fi valutata de funcţionarul respectiv în basa a mai multor elemente: integrarea în societate, cunoaşterea limbii italiene, precedente penele, siguranţa statului, perioada de rezidenţă, cîştigul minim necesar pe membru de familie. Etc

Premisa

Motivul principal pentru care de obicei cererea de cetăţenie este refuzată, este cîştigul minim declarat anual. (În afara casurilor evidente de a nu fi avut probleme cu legea nici în Italia, nici în România, nici nicăieri altundeva în lume)

Autoritatea competenta trebuie sa se edifice ca, în casul în care o persoana devine cetăţean italian, nu va devine şi o greutate pentru sistemul social.

Nu este declarat în mod oficial, dar autoritatile iau în calcul un cîştig minim anual de 8.300 cca de euro pe membru de familie, pentru ultimi trei ani. (Nu este lege doar un orientament de care se folosesc prefecturile)

Pentru cine este singur, sau doar cu soţia/soţul, mai ales dacă lucrează şi acesta, este uşor de îndeplinit aceasta condiţie; problemele apar dacă exista unu sau mai mulţi copii şi nu lucrează decît capul familiei.

Este destul de greu pentru o familie de 4 persoane de exemplu, sa se ajunga la un cîştig minim de 32.000 euro cca, dacă lucrează doar unul; doar dacă, nu are o munca foarte bine plătită.

Oricum acstea sunt doar linii generale, fiecare caz fiind valutat în parte, şi decisia luată in casul specific în basa mai multor aspecte; cetatenia poate fi acordata chiar dacă nu se îndeplineşte şi condiţia cîştigului minim, dar se considera ca sunt alte atribute care satisfac cereintele minime.

Actualizare 18 octombrie 2011.

Pentru a aplica pentru cetăţenia italiana, cistigul minim necesar este:

8,263.31 euro pentru o singură persoană
11,362.05 de euro în caz de soţ
516.46 de euro pentru fiecare copil aflat în întreţinere.

Astfel, în cazul de o familie cu 4 membri, unde lucreaza doar unul, cistigul minim declarat in ultimii 3 ani ar trebui să fie de aproximativ 12.400 de euro, si nu de 32.000 de euro cum am scris anterior. Pentru fiecare copil în plus trebuie să adăugaţi aproximativ 516 euro pe an.

Nu mai este necesar certificatul de cazier judiciar din Italia, pentru că prefecturile acceseaza în mod automat aceste date de la poliţiea italiena.

Se pare că nu mai este necesara o copie a pasaportului.

Studiu de caz:

Pentru a obţine documentele necesare din România, puteti sa va adresati unei agentii din ţară (traducerea si legalizarea documentelor), care se poate gasi in orice oras din România, şi după ce ve-ti fi avut cazierul judiciar eliberat de poliţie şi care in România poate fi retrase numai personal, aceste agenţii se ocupa de toata practica de traduceri şi appostile.

Preţ în jurul valorii de 300 euro pentru 2 persoane (soţ şi soţie).

Fără a va strea personal cu toata birocratia romana!

Pentru mai multe informatii: situl Consulatului Roman la Milano.

Sursa: rumeniinitalia.it

Daca aveti nelamuriri imi puteti scrie pe adresa : serbesti_vrancea@yahoo.com

24.10.2011

CUTREMUR ÎN VRANCEA. Seismul a avut magnitudinea de 4 grade pe scara Richter

Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs, luni dimineaţă, în zona Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Cutremurul a avut loc la ora 9.19, informează Mediafax.
Seismul s-a produs la o adâncime de 130 de kilometri, fiind simţit în Gura Teghii, Lopătari, Nereju, Siriu, potrivit sursei citate. Cutremurul nu a fost simţit în Bucureşti.

Sursa: gandul.info


Rotodelco, lider în liga de minifotbal de la Boloteşti

Competiţia de minifotbal organizată de SC Rotodelco Boloteşti pe terenul sintetic din comună a ajuns la ultima rundă a turului. În week-end s-au jucat partidele etapei a 12-a, rundă în care echipa organizatoare s-a impus cu 9-6 în faţa celor de la Medeea Jariştea şi şi-au consolidat poziţia de lider. Rezultatele etapei: Steaua Boloteşti – Green Team 3-6, FC Rotodelco – Medeea Jariştea 9-6, Unirea Ţifeşti – Băncila Boloteşti 3-6, FC Pantzer – FC Tiki Taka 15-7, Dumbrava Construct – FC Şerbeşti 6-5, FC Sanorom – FC Fanimand 0-12. Partida dintre Doreal şi FC Clipiceşti a fost amânată.
Clasament:
1. Rotodelco 33p,
2. FC Pantzer 29p (golaveraj +29),
3. Băncila Boloteşti 29p (golaveraj +48),
4. Unirea Ţifeşti 23p,
5. Green Team 22p,
6. Sanorom 22p,
7. Dumbrava Construct 19p,
8. Fanimand 18p,
9. Doreal 16p,
10. FC Clipiceşti 15p,
11. Steaua Boloteşti 12p,
13. FC Şerbeşti 6p,
14. Tiki Taka 3p,
15. Medeea Jariştea 0p.

Sursa: monitorulvn.ro

19.10.2011

FC Tiki Taka Cucuieţi – FC Şerbeşti 1-8

FC Rotodelco, lider la Cupa Sanorom
Cupa Sanorom la minifotbal, competiţie care se desfăşoară săptămânal pe terenul sintetic din comuna Boloteşti, a ajuns la etapa a opta, rundă la finalul căreia FC Rotodelco a urcat pe prima poziţie a clasamentului (21 de puncte). Locul doi este ocupat de formaţia FC Pantzer (19 puncte), iar treapa a treia a podiumului revine echipei FC Băncila Boloteşti (16 puncte). Rezultatele etapei din week-end (a opta): FC Tiki Taka Cucuieţi – FC Şerbeşti 1-8, FC Medeea Jariştea – FC Fanimand 1-10, FC Dumbrava Construct – FC Sanorom 4-3, FC Clipiceşti – FC Rotodelco 5-9, FC Steaua Boloteşti – FC Pantzer 3-26 şi Green Team- Uniea Ţifeşti 4-3. Partida Băncila Boloteşti – Doreal a fost amânată.
Sursa: monitorulvn.ro
05/10/2011

Doctor GSM Suraia şi Foresta Gugeşti, lidere în eşalonul al V-lea


Echipele de fotbal Doctor GSM Suraia (în seria nord) şi Foresta Gugeşti (în seria sud) se află în fruntea celor două serii în campionatul ligii a V-a. Duminică, surăienii au făcut scor, 13-1 (6-1) cu Trotuşul Rugineşti, iar Gugeştenii au scos doar un punct din deplasarea de la Ireşti, unde a întâlnit formaţia din Vidra. În week-end au continuat şi întrecerile organizate de AJF Vrancea pentru viitoarele speranţe ale fotbalului vrâncean. La juniori A: LPS Focşani - Şoimii Mirceşti 3-1, AS Cîmpineanca - Unirea Milcovul Goleşti 5-1. La juniori C: AS FC Unirea Focşani - Fan Club Steaua Mărăşeşti 12-0. La juniori D: CSM II Focşani - Viitorul Sihlea 16-0. Bază sportivă modernă la Suraia Daniel Lazăr şi Sabin Voicu sunt cei care au pus bazele unei noi formaţii de fotbal în comuna Suraia. Deşi au luat-o aproape de la zero, deoarece stadionul din localitate era plin de bălării, cei doi au dat un nou suflu sportului cu balonul rotund. „Stadionul l-am făcut noi de la zero. Am reparat şi vopsit gardurile, tribunele au fost refăcute şi am cosit suprafaţa de joc, care arată foarte bine acum. Am angajat administrator al stadionului pe care îl plătim. Am refăcut duşurile, curentul electric, am pus gresie, tot ce înseamnă stadion, care să arate de cel puţin Liga a patra. Perspectivele noastre sunt să urcăm cât mai sus“, a spus Daniel Lazăr. Rezultatele partidelor din liga a V-a: Seria sud: Foresta Vidra - Foresta Gugeşti 3-3, Victoria Gologanu - Publimax Vrîncioaia 5-1, Podgoria Coteşti – Voinţa Cîrligele 0-1. Seria nord: Voinţa Răstoaca - AS FC Unirea Focşani 1-6, Green Village Ploscuţeni - ASŞ Victoria Pufeşti 1-1 (oaspeţii au introdus o contestaţie), Doctor GSM Suraia - Trotuşul Rugineşti 13-1. Etapa viitoare: seria sud Foresta Gugeşti - Publimax Vrîncioaia, Voinţa Cîrligele - Victoria Gologanu, Foresta Vidra - Podgoria Coteşti. Seria nord: AS FC Unirea - Trotuşul Rugineşti, ASS Victoria Pufeşti - Doctor GSM Suraia, Voinţa Răscoaca - Green Village Ploscuţeni. Clasament seria nord 1. Doctor GSM Suraia 3 3 0 0 20-1 9p 2. ASS Victoria Pufeşti 3 2 1 0 7-2 7p 3. GV Ploscuţeni 3 1 1 1 6-5 4p 4. AS FC Unirea Focşani 3 1 0 2 6-6 3p 5. Voinţa Răstoaca 2 0 0 2 2-10 3p 6. Trotuşul Rugineşti 2 0 0 2 1-18 0p. Clasament seria sud 1. Foresta Gugeşti 3 2 1 0 8-4 7p 2. Voinţa Cîrligele 3 2 0 1 4-5 6p 3. Victoria Gologanu 2 1 0 1 6-3 3p 4. Podgoria Coteşti 2 1 0 1 3-2 3p 5. Foresta Vidra 3 0 2 1 8-9 2p 6. Publimax Vrîncioaia 3 0 1 2 5-11 1p


Sursa :monitorulvn.ro
18/10/2011

Exerciţiu de alarmare publică la Vidra




Un exerciţiu de alarmare publică, ce a urmărit activitatea comitetului local pentru situaţii de urgenţă, a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi alarmarea populaţiei pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor în cazul producerii unui cutremur de pământ în zona Vrâncioaia, s-a desfăşurat, ieri, la Vidra. Conform scenariului exerciţiului, în urma cutremurului s-a produs un incendiu la magazia de lemne a Şcolii cu clasele I-VIII Ireşti, comuna Vidra, şcoala a fost avariată, mai mulţi elevi au rămas blocaţi sub dărâmături, 10 locuinţe au fost dărâmate şi s-au avariat reţele de alimentare cu energie electrică şi telefonică. În momentul desfăşurării exerciţiului, în incinta şcolii se aflau 130 copii şi 5 cadre didactice. Elevii au fost evacuaţi pe platoul din faţa şcolii, profesorii făcând şi prezenţa. Pe timpul derulării exerciţiului s-a constatat că s-au respectat locurile de adunare stabilite pentru asemenea situaţii, baremul de timp a fost de asemenea respectat, iar cadrele didactice cunosc obligaţiile ce le revin pe linia situaţiilor de urgenţă. Exerciţiul desfăşurat şi-a atins scopurile propuse. În urma evaluării s-a constatat că autorităţile locale sunt în măsură să ia cele mai bune decizii şi să intervină conform Planului de intervenţie în caz de situaţii de urgenţă generate de cutremur.


Sursa : monitorulvn.ro
15/10/2011

01.10.2011

In Amintirea Unui Bun Prieten

În amintirea unui bun prieten ,care din păcate,in urma cu 7 ani ,a plecat dintre noi.
Dumnezeu l-a luat prea devreme la el ,dar El avea nevoie de Daniel Pirloaga în Ceruri .
Chiar daca ai plecat vei ramane MEREU in inimile noastre .

I love the sun
I love the sea
I'd like to think that you
were here with me

But people are seasons
and seasons change
I'd like to think that you
are still the same

Sometimes you made me happy
Sometimes you made me cry
But the memory of a good friend
never dies

Between the lines
of an aging face
omething special that you can't replace

But people are seasons
and seasons change
I'd like to think that you
are still the same

Sometimes you made me happy
Sometimes you made me cry
But the memory of a good friend
never dies

And I see you standing
by the harbour wall
And I see you waving
from the aeroplane
Two hearts together
laughing in the rain

02/10/2011

27.09.2011

Pantzer Vidra, pe primul loc la Cupa Sanorom

Modificare în ierarhia primelor trei clasate la Cupa Sanorom la minifotbal, competiţie care se desfăşoară pe terenul sintetic din comuna Boloteşti. După şase runde, pe primul loc al clasamentului a urcat formaţia Pantzer Vidra, iar podiumul este completat de echipele FC Rotodelco şi FC Băncila Boloteşti. Rezultatele rundei din week-end: FC Rotodelco – Green Team 7-3, Dumbrava Construct – FC Scânteia 8-3, Steaua Boloteşti – FC Şerbeşti 3-2, FC Fanimand – Unirea Ţifeşti 4-17, FC Medeea Jariştea – Doreal 3-5, FC Băncila Boloteşti – FC Sanorom 3-7, FC Clipiceşti – FC Pantzer Vidra 7-14. Etapa viitoare (sâmbătă, 1 octombrie): FC Sanorom – Steaua Boloteşti, FC Pantzer – FC Băncila Boloteşti, Unirea Ţifeşti – FC Clipiceşti, Rotodelco – FC Fanimand, FC Scânteia – Medeea Jariştea, Doreal – Dumbrava Construct, Green Team – FC Şerbeşti.

18.09.2011

Un seism de 6-6,5 pe scara Richter se poate produce oricând


Săptămâna trecută, un seism de 7,3 grade pe scara Richter a zguduit zona Fiji. Tot la sfarşitul săptămânii trecute, în decurs de o oră, trei cutremure cu magnitudini de 6 şi 6,2 pe scara Richter s-au produs în Cuba şi în largul coastelor Noii Zeelande şi ale Japoniei.


Profesorul Gheorghe Mărmureanu, director onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, a explicat pentru Gândul, care este motivul pentru care se produc atât de multe cutremure de magnitudini mari.


"Este o activitate intensă pe tot globul. Plăcile tectonice sunt în mişcare,mai ales cele din blocul indo-australian. Ele vor lucra până în 2022, cel puţin aşa reiese din analizele noastre. Cutremurul din Fiji s-a produs la o adâncime de 600 de kilometri, unde sunt presiuni extrem de mari. În această zonă a lumii şi în Japonia vor mai fi cutremure foarte mari până în 2022-2023", a spus profesorul Mărmureanu.


El este liniştit în privinţa activităţii seismice din zona Vrancea, chiar dacă în ultima perioada s-au produs seisme şi de 4,2 grade pe scara Richter. "Blocul indo-australian nu influenţează activitatea seismică din Vrancea. Suntem foarte departe şi sunt plăci tectonice diferite. În Vrancea este o activitate banală, una clasică. Acum Vrancea toarce. Cutremurele care s-au produs nu sunt importante.


În Vrancea 3,5 e vax. Acestea au fost puse în evidenţă datorită aparaturii extrem de puternice şi sofisticate pe care o avem. Pentru mine un cutremur important este peste 7 grade pe Richter. De la 3,5 până la 7 este o diferenţă foarte mare".


Întrebat dacă există posibilitatea ca seismele produse în ultima perioadă să fie precursoare ale unui cutremur mare, profesorul Mărmureanu a răspuns:" Există posibilitatea, dar nu ale unui cutremur catastrofal. Un seism de 6-6,5 pe Richter se poate produce oricând".


În privinţa marelui cutremur, profesorul Mărmureanu a spus că-l aşteaptă prin 2040. "Despre partea asta a Europei vorbim după 2022. Avem analize care arată că nu poate fi vorba de un cutremur catastrofal în România decât peste mult timp, prin 2040, dar până atunci să trăim noi" a mai spus profesorul Mărmureanu.


Sursa: mediafax

17.09.2011

15/09/2011

Câteva mii de vrânceni au participat,ieri, la târgul tradiţional de la Tichiriş, comuna Vidra, organizat anual de Ziua Crucii. Din programul zilei nu a lipsit expoziţia concurs de animale, la care au venit zeci de crescători din zona montană a Vrancei. Premiul cel mare a fost obţinut de Marinel Cotea, din Vidra, pentru o Bălţată Românească. În premieră, crescătorii au putut vedea viţei de carne din rasele Charolais şi Albastru Belgian.


Devenit o tradiţie, tîrgul de la Tichiriş are loc în ziua Sărbătorii Crucii, cînd ciobanii încep să coboare cu oile de la munte. Ediţia din acest an a coincis cu prima ediţie a Zilei comunei Vidra şi a adunat câteva mii de vrânceni de pe Valea Putnei şi nu numai. Oamenii au fost atraşi atât de expoziţia de animale cât şi de spectacolul folcloric pregătit de autorităţile locale. „De la an la an sperăm să fie mai bine. Coincide şi cu prima ediţie a Zilei comunei Vidra. Şi sperăm ca toată lumea să se simtă bine. A fost şi expoziţia de animale, care sperăm să fi fost o reuşită, ca urmare a aprecierilor făcute de specialişti. Sperăm să continuăm şi în anii următori“, ne-a spus primarul Nică Micu. Evenimentul de ieri a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, Artelor şi Meseriilor Vrancea din subordinea Consiliului Judeţean. La acest eveniment au participat ansambluri folclorice şi interpreţi din localităţile Spulber, Reghiu şi Nereju, invitaţi speciali fiind membrii Ansamblul Folcloric Profesionist „Ţara Vrancei”.

Animale crescute din pasiune

Târgul de la Tichiriş a debutat cu a XI-a ediţie a expo-ziţiei de animale la care au venit zeci de crescători din zona montană a Vrancei şi nu numai. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Mioriţa. Au fost prezenţi crescători de oi, capre, cabaline, bovine. Nu au lipsit câinii din rasa ciobănesc românesc. Premiul cel mare a fost obţinut de o vacă din rasa Bălţată Românească, în vârstă de 6 ani. Proprietarul animalului, Marinel Cotea, din Vidra, ne-a spus că nu a pri-mit niciodată subvenţie pentru cele trei vaci din gospodărie deoarece nu a îndeplinit condiţii dar nici nu se plânge deoarece „ activitatea asta a devenit un hobby“. „Am trei animale, nu îmi permit mai mult pentru că am serviciu şi nu am timp. De vacă m-am ataşat mai mult, mi-a fost dragă de când era viţică şi n-am mai putut despărţi de ea. Laptele îl folosesc pentru consum propriu şi pe la colegi iar carnea, când tai viţelul la abator. Nu am primit niciodată vreun sprijin pentru că niciodată nu am îndeplinit condiţiile, dar nu mă plâng pentru că activitatea asta a devenit un hobby pentru mine. Dacă nu mi-ar place nu le-aş ţine“, ne-a spus Marinel Cotea.

Ciobanii caută berbecuţi de carne

Conducerea Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Mioriţa a arătat că la expoziţie au fost aduse câteva exemplare deosebite de ovine, precum Ţigaie cu cap negru, german şi sârbesc. De asemenea, crescătorii de la Vrâncioaia au adus un berbecuţ din rasa Hampshire. „Pentru acest eveniment sunt prezenţi zece crescători de ovine şi caprine. I-am chemat pe cei care sunt alături de noi, de Asociaţie. Avem şi crescători cu berbeci aduşi din Germania, Ţigaie cu cap negru, avem un crescător cu berbeci reproducător din rasa Ţigaie cu cap negru sârbesc. Au răspuns la chemările noastre şi sper ca la anul să fie mai frumos decât în acest an. Vrem să promovăm crescătorii de ovine dar şi rasele de carne, de lapte. Dorim ca şi crescătorii de ovine din Vrancea să se modernizeze, pentru că în comunitatea europeană se caută carcasele de oaie şi vrem să facem faţă“, a spus Ion Avram, ma-nagerul Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Mioriţa.

Rasele de carne cresc profitul ţăranilor

Crescătorii de vaci din judeţ îşi îmbunătăţesc efectivele de animale fără să mai aştepte sprijinul guvernanţilor care au uitat de agricultură. Margareta Andrei, din Tichiriş, a venit la expoziţie cu doi viţei din rasele Charolais şi Albastru Belgian. Animalele au fost obţinute prin montă artificială şi, după o jumătate de an, vor aduce un profit frumuşel proprietarului. „Sunt o rasă foarte bună, cresc foarte repede. Sunt montaţi artificial pe rasa brună şi producţia lor este foarte bună la sfârşit. După 6-7 luni de zile ajung la o greutate de până în 200 kilograme. Îi scoatem la târg, negociem cu clienţii care vor să îi ţină pentru montă. Se plăteşte un preţ bun faţă de animalul pe care îl avem noi în zonă, de rasa Brună“, a afirmat Margareta Andrei. Cheltuielile cu monta pentru aceste soiuri de carne ajungă până la 100 de lei. Însă, după jumătate de an, dacă se scad circa o mie de lei furajele, profitul crescătorului este de peste o mie de lei. „În 6 luni de zile estimăm să obţinem peste două mii de lei pentru un viţel“, a afirmat Margareta Andrei. Animalele din aceste soiuri sunt foarte căutate atât datorită calităţii cărnii, dar şi randamentului de tăiere. De exemplu, la rasa Charolais, în condiţii normale de îngrăşare, se înregistrează un spor mediu zilnic de 1.100 – 1.300 grame. Specia-liştii spun că randamentul de tăiere este între 62 - 67% la tineretul taurin, cu 80% pondere a cărnii în carcasă. Deşi profitul ar fi mai mare dacă animalele ar fi vândute la abatoare, crescătorii de animale spun că, din cauza speculanţilor, este mai rentabil ca animalele să fie vândute pentru montă. „Dacă îl duci la abator, se practică diverse redu-ceri încât nu mai rămâi cu mare lucru“, ne-a spus un crescător de animale.


14.09.2011

Festival de tradiţie la Vidra






Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, Artelor şi Meseriilor Vrancea cu sprijin din partea Consiliului Judeţean Vrancea va organiza astăzi, la Vidra, cea de-a XI-a ediţie a Târgului Tradiţional de la Tichiriş. Evenimentul este programat să debuteze încă de la orele 10.00.

La acest eveniment îşi vor da concursul ansambluri folclorice şi interpreţi din localităţile Spulber, Reghiu şi Nereju. Invitaţii speciali ai Târgului Tradiţional de la Tichiriş sunt membrii Ansamblul Folcloric Profesionist „Ţara Vrancei” alături de alţi interpreţi îndrăgiţi de muzică populară.


Sursa:monitorulvn.ro
14/09/2011

11.09.2011

O emisiune umoristică din Franţa i-a prezentat pe români ca păduchioşi, nespălaţi şi cerşetori

O emisiune umoristică din Franţa i-a prezentat pe români ca păduchioşi, nespălaţi şi cerşetori, marţi, înainte de meciul dintre reprezentativa franceză şi cea a României, disputat pe Arena Naţională, scor 0-0, în preliminariile Campionatului European din 2012.



În timpul emisiunii televizate "Les Guignols de l'Info", difuzată în data de 6 septembrie pe canalul Canal +, cele două marionete din platou au afirmat că românii sunt cerşetori şi că au păduchi. "Nu sunt sigur că meciul va începe pentru că atunci când arbitrul va arunca moneda în aer pentru a stabili împărţirea terenului, nu e sigur că o să cadă pe pământ, cu toţi românii ăia acolo", a spus una dintre marionete, atunci când moderatorul a întrebat-o dacă francezii vor câştiga partida. "Se ştie că sportul naţional în România nu este fotbalul, ci cerşitul", a mai spus aceasta în cadrul aceleiaşi intervenţii. După acest răspuns, moderatorul a continuat seria întrebărilor cu privire la meciul de pe Arena Naţională. "Trebuie să ne temem de contactul direct cu românii pentru că au păduchi", a adăugat marioneta, atunci când i s-a cerut să dezvăluie strategia de joc a echipei lui Laurent Blanc, informează gandul.info.

"Am o gluma savuroasă... Ştii cum se zice la coş de gunoi la români? ... Bucureşti" e altă replică la adresa românilor, rostită în cadrul aceleiaşi emisiuni.
Nu e prima dată când parodiştii francezi ridicularizează România. În urmă cu cinci luni, pe 16 aprilie, Jonathan Lambert, un cunoscut umorist francez, a reinterpretat "salutul românesc" în cadrul emisiunii emisiunii tv "On n'est pas couchés", transmisă de postul de televiziune France 2, la o oră de maximă audienţă. Privirea umilă, palma întinsă şi tonul rugător au fost elementele prin care Jonatahan Lambert a ilustrat salutul românesc, unul care părea a fi mai degrabă a unui cerşetor oarecare. Gestul francezului a iscat dezbateri aprinse în rândul opiniei publice din cele două ţări, care a catalogat "reinterpretarea" ca fiind defăimătoare pentru poporul român.

21.08.2011

Izlazul de la Vidra s-a transformat în centru comercial


Cu mic cu mare, cu căţel şi cu purcel, mocanii de pe Valea Zăbalei au mers la Târgul de la Tichiriş din comuna Vidra, care a avut loc sâmbătă, cu ocazia sărbătorii „Schimbării la faţă“. În număr foarte mare, oamenii au venit să-şi mai cumpere cele ce le sunt de trebuinţă în gospodărie. Locuitorii din zona de munte a judeţului preferă aceste târguri pentru că sunt mai aproape de casă, distanţa până la Focşani fiind mult prea mare, mai ales pentru cei care nu au maşini. Mocanii au venit cu mic cu mare la Târgul de la Tichiriş din comuna Vidra, care a avut loc sâmbătă. Târgul a consti-tuit un bun prilej pentru aceştia de a-şi cumpăra cele de trebuinţă, la preţuri modeste. „Sunt de la Bârseşti şi vin aici de fiecare dată când este târg. Sunt cu soţul şi cu copiii. Ne mai luăm câte ceva pentru că preţurile sunt mai mici decât în oraş. Oricum, astăzi (sâmbătă – n.r) nu aveam ce face acasă pentru că este sărbătoare şi nu se face treabă. Ne mai plimbăm şi noi, măcar pe aici prin zonă, că nu avem bani de plecat mai departe“, a spus o femeie din Bârseşti. Pentru majoritatea ţăranilor, aceste târguri sunt binevenite pentru că aşa au ocazia să mai scoată şi ei câte un animal la vânzare. De asemenea, comercianţii sunt şi ei bucuroşi că tradiţia bâlciu-rilor se păstrează. Chiar dacă vânzările nu merg tocmai bine, ei spun că fiecare bănuţ este bun. În timp ce unii au venit la gură-cască, alţii, cu mai mulţi bani prin buzunare chiar au făcut cumpărături. „Am venit să vedem dacă le găsim ceva copiilor pentru şcoală, că mai este puţin şi începe. Noi suntem de la Nistoreşti şi ajungem mai greu la Focşani pentru că nu avem maşină. Ne luăm de aici tot ce ne trebuie şi când o să înceapă şcoala nu mai avem grija uniformei şi ce mai trebuie. Nu sunt produsele de cea mai bună calitate dar nu sunt nici rele“, ne-a spus şi o femeie din Nistoreşti. În timp ce unii au venit la bâlciul de pe izlazul comunei Vidra cu maşinile, alţii au venit pe jos şi au plecat tot aşa. Este şi cazul unui bărbat dintr-o localitate din comuna Năruja. El mâna de zor doi boi pe care a intenţionat să-i vândă la târg, dar nu i-a convenit preţul, iar în câteva ore de mers pe jos a ajuns acasă. Cei mai fericiţi au fost copiii. Ei s-au distrat în locurile de joacă special amenajate, până după-amiază. Aceste bâlciuri sau iarmaroace, aşa cum le numesc locuitorii din zona de munte a judeţului, au devenit deja tradiţie. Pentru mulţi dintre participanţi, târgurile reprezintă şi o ieşire. „Nu am venit să iau ceva anume. Mi-am luat copii şi nevasta şi am zis să venim şi noi. Dacă om găsi ceva ce ne place cumpărăm, dacă nu… mâncăm un mic, bem o bere, mai căscăm ochii pe aici şi plecăm acasă. Aşa mai ieşim noi din case, că nu stăm la oraş ca să avem ce face. Noi, aici muncim toată ziua şi atât, că altceva nu avem ce face şi nici unde merge“, ne-a spus şi un bărbat din Topeşti.

Sursa: Monitorul de Vrancea
08/08/2011

A înflorit salcâmul boieresc


O femeie din satul Şerbeşti, comuna Vidra, este mândră de faptul că salcâmul boieresc pe care îl are în curte a înflorit, deşi mai sunt câteva zile şi vine toamna, din punct de vedere calendaristic. Femeia spune că arborele nu este diferit de salcâmul obişnuit, diferenţa o face culoarea florilor, care bate spre roz, parfumul mult mai puternic şi forma florilor. Aflat în colţul gardului de lângă drum, în curtea Linei Neguţ, copacul atrage atenţia tuturor celor care trec prin zonă.
Deşi în mod normal salcâmul înfloreşte primăvara, cel de la Şerbeşti şi-a deschis petalele acum, la final de vară. „Eu sunt proprietara salcâmului, dar cum a ajuns aici în colţul gardului la mine, nu îmi mai aduc aminte. Este foarte frumos şi ne place, deoarece face nişte flori foarte frumoase. Lumea care trece pe aici se uită la el ca la felul şapte, doarece a înflorit acum, când mai e un pic şi se termină vara. Pentru mulţi e o ciudăţenie, însă noi ne-am obişnuit. E tare plăcut seara, când tot mirosul de la flori vine la noi în casă“, a spus Lina Neguţ, proprietara salcâmului. „Este foarte frumos.
La frunză e la fel ca salcâmul obişnuit, însă floarea este colorată altfel, iar parfumul este mai puternic. Acum are flori pe vârf, dar o să înflorească şi cele de pe poale. Peste câteva zile o să fie încărcat de flori“, a spus Mihai Neguţ, de 20 de ani.
Sursa: Monitorul de Vrancea